Lilia, alcoolică... – Nu m-am recunoscut alcoolică până la sfârșit – credeam că doar beau mai mult decât ceilalți. Tot timpul încercam să învăț să beau cu măsură, să fiu ca toți oamenii, dar nu reușeam. Alcoolul mi-a umbrit toată viața. Primul gând când mă trezeam – să merg la magazin să cumpăr alcool. Am renunțat la serviciu – printre alcoolici există o glumă: „Dacă munca te deranjează, las-o!”.
Mama m-a dat afară din casă, mi-au luat drepturile parentale – fiica mea avea 12 ani. Am dormit unde am apucat, fără un loc stabil de trai. Câștigam bani dând sticle la reciclat – acesta era mica mea afacere. Mă bucuram când curățam o etichetă de pe o sticlă – asta era toată viața mea! Așa a durat 10 ani.
Alcoolismul meu a progresat, și într-o zi, când m-am trezit și m-am așezat pe pat, am înțeles că nu pot să merg. Au chemat un medic și m-au dus la un spital de psihiatrie. Medicul nu m-a acceptat, mi-a spus că sunt caz pierdut – nu mă mai pot salva. M-au dus la spitalul orașului, acolo am intrat în comă, care a durat 2 săptămâni. Imaginați-vă cât de atrofiat era creierul meu, încât prima mea gândire, după comă, nu a fost „Cum să mă opresc din băut?”, ci „Cum să fug de aici ca să pot bea repede?”.
După tratament, mama a avut milă de mine și m-a chemat acasă. Mi-a pus o condiție: „Ori nu mai bei, ori te duci înapoi”. Atunci, în viața mea a apărut comunitatea alcoolicilor anonimi – am ajuns acolo pe 2 noiembrie 2014. Vă spun sincer, nu am venit pentru sobriete – am venit să învăț să beau. Aici mi-au explicat că alcoolismul este o boală progresivă și că nu poți învăța să bei. A trebuit să mă împac cu asta. Atunci am făcut primul pas din programul celor 12 pași, prin care ne vindecăm în comunitatea „AA” – am recunoscut că sunt alcoolică. Când am ajuns în comunitate, am înțeles că viața trează este minunată. Am înțeles că se poate trăi fără alcool și am găsit un loc de muncă ca croitoreasă.
Datorită comunității noastre, m-am întors acasă, în familie. Fiica mea mă caută din nou – acum are 24 de ani. Îmi spune „mamă” și sunt fericită de acest lucru. Totul s-a aranjat, și sunt trează de 2 ani și 7 luni. Acum înțeleg că alcoolismul meu a început atunci când am încetat să beau alcool – chiar dacă pare paradoxal. În primele luni au început să se manifeste bolile, aduse de trecutul meu dubios, și mi-a fost greu să îmi recuperez stima de sine, să mă simt din nou femeie.
Ce am câștigat devenind abstinentă? Acasă. Sunt extrem de fericită acum, când simt că acasă mă așteaptă mama și fiica mea. Ea se sfătuiește cu mine, vorbim mult – și acest lucru este o mare fericire pentru mine, este noua mea viață minunată.